Skip to: main navigation | main content | sitemap | accessibility page

Tel: 01278 760 200
myValetBay.com login

Ghid pentru prestarea activităților lucrative ca persoană fizică autorizată

INTRODUCERE

O persoană fizică autorizată prestează activități lucrative pentru ea însăși și nu pentru o persoană sau o companie.

Calitatea de persoană fizică autorizată vă permite să vă controlați veniturile realizate în fiecare lună, momentul și locul unde lucrați, cum lucrați, câte ore lucrați și cu cine lucrați.  Această calitate aduce cu ea o flexibilitate de care persoanele angajate nu dispun.

Totuși, aceasta implică și unele obligații pe care în general persoanele angajate nu le au.  Responsabilitatea îndeplinirii acestor obligații cade în sarcina dvs. iar EVS v-a pregătit acest mini ghid pentru a vă ajuta în identificarea aspectelor la care trebui să vă gândiți.

ÎNLOCUITORI

Ca persoană fizică autorizată, puteți alege dacă doriți să acceptați sau nu solicitările pentru servicii de toaletare pe care noi vi le înaintăm.  La fel cum EVS nu este obligată să vă dea de lucru, la fel nici dvs. nu sunteți obligat să acceptați orice solicitare pe care v-o înaintăm.

De asemenea, aveți posibilitatea de a pune pe altcineva sau de a lua pe cineva care să vă ajute la efectuarea serviciilor pe care ați acceptat să le prestați. Acest lucru îl puteți face în orice moment, dar se poate dovedi extrem de util atunci când ați acceptat o solicitare pe care ulterior nu o puteți face.  Desigur, dvs. va trebui să vă înțelegeți cu înlocuitorul/ajutorul  cu privire la împărțirea tarifului plătit de EVS pentru munca prestată.

PLATA

Ca și persoană fizică autorizată nu veți fi plătit cu o sumă fixă pe oră sau pe săptămână.  Singurele plăți pe care le veți primi vor fi tarifele conevenite pentru fiecare activitate prestată.  Prin urmare trebuie să calculați tariful pe care sunteți dispus să-l acceptați pentru prestarea unei activități și să fiți gata să negociați pentru a ajunge la un tarif convenabil pentru ambele părți.

În momentul stabilirii/negocierii tarifelor trebuie să aveți în vedere faptul că în calitate de persoană fizică autorizată nu primiți bani pentru concediile de odihnă și pentru concediile medicale.   De asemenea, trebuie să luați în calcul:

  • alte costuri legate de furnizare serviciilor, de exemplu materiale
  • costuri legate de funcționarea ca persoană fizică autorizată, de exemplu costul serviciilor de contabilitate și asigurarea; și
  • faptul că va trebui să remediați orice probleme – care ar putea implica retoaletarea unui autoturism sau plata pe cont propriu a oricăror daune sau sume care depășesc asigurarea.

IMPOZITELE

În termen de 3 luni de la începerea activității trebuie să vă înregistrați ca persoană fizică autorizată la HMRC, chiar dacă anual plătiți deja impozite prin intermediul procesului de autocalculare.

Ca persoană fizică autorizată, plata impozitelor cade în responsabilitatea dvs.  În cazul în care nu v-ați înregistrat deja, trebuie mai întâi să contactați HMRC pentru a vă înregistra ca persoană fizică autorizată. Puteți face acest lucru online la https://online.hmrc.gov.uk/shortforms/form/CWF1PT?dept-name=CWF1&sub-dept-name=&location=40&origin=http://www.hmrc.gov.uk sau sunați la numărul 0845 915 4515.

În funcție de profiturile înregistrate într-un an fiscal (6 aprilie – 5 aprilie) va trebui să plătiți impozit pe venit .  Acesta se calculează pe baza completării unui formular de restituire a impozitelor fie pe hârtie sau online.  În cazul nerespectării termenului de depunere (data de 31 octombrie a anului în care anul fiscal s-a încheiat pentru formularele pe hârtie, 31 ianuarie anul viitor pentru formularele online) veți fi obligat la plata unei penalități.  Impozitele datorate se plătesc până la data de 31 ianuarie a anului care urmează încheierii anului fiscal iar în cazul întârzierii se pot aplica taxe suplimentare și dobânzi.

De asemenea, trebuie să plătiți contribuții la asigurările naționale.  Acestea cuprind contribuții lunare în sumă fixă plus o sumă calculată pe baza profiturilor, calculată și plătită concomitent cu impozitul pe venit.

De asemenea, vă puteți înregistra în mod voluntar ca plătitor de TVA.  Acest lucru devine obligatoriu în cazul în care veniturile anuale înregistrate depășesc un prag stabilit – accesați http://www.hmrc.gov.uk/vat/forms-rates/rates/rates-thresholds.htm#2 pentru a vedea pragul actual.

În scop fiscal este foarte important să păstrați evidențe ale veniturilor și cheltuielilor înregistrate și să păstrați documentele ca de exemplu extrase bancare.  De asemenea, vă puteți deschide un cont bancar separat care să cuprindă veniturile și cheltuielile aferente activității dvs.  În general, termenul de păstrare a evidențelor este de 6 ani.

În momentul completării formularului de restituire a impozitului sau al calculării scutirilor de impozit și alocațiilor de care ați putea beneficia s-ar putea să aveți nevoie de ajutorul unui contabil. 

ASIGURAREA

Încheierea unei asigurări care să acopere riscul unor cereri de despăgubire rezultate în urma serviciilor prestate, inclusiv de exemplu orice daune provocate vehiculelor în timpul prestării serviciilor de toaletare cade în responsabilitatea dvs. 

Asigurarea poate fi cumpărată de la EVS la un preți convenit.

Alternativ, puteți contacta un broker de asigurări pentru a discuta direct încheierea unei asigurări corespunzătoare, lucru pe care noi îl încurajăm.  Un broker pe care îl puteți contacta este Todd & Cue –  accesați www.toddcue.co.uk.

Rețineți că orice sume care depășesc polița de asigurare trebuie plătite de către dvs.

MATERIALELE

În calitate de persoană fizică autorizată prestatoare de servicii de toaletare, trebuie să vă procurați substanțele chimice și materialele necesare prestării serviciilor. 

Pentru a oferi clienților un serviciu de calitate ne așteptăm să folosiți produse de calitate.  Va trebui să folosiți substanțe chimice și produse de curățat aprobate de EVS.  O listă cu toate produsele aprobate se găsește în fiecare locație unde operăm.

Alternativ, vă puteți achiziționa materialele și substanțele chimice de la EVS. 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU A LUCRA

În calitate de cetățean român, vă puteți presta serviciile către EVS în calitate de persoană fizică autorizată fără a obține cardul de acces pentru lucrători (Accession Worker Card) de care ați avea nevoie în cazul în care ați fi angajat în Marea Britanie.

S-ar putea să fie util să aplicați pentru emiterea unui “Certificat galben de înregistrare” care să ateste faptul că vă exercitați dreptul la muncă în Marea Britanie ca persoană fizică autorizată.  Pentru a obține un certificat de înregistrare trebuie să completați un formular pe care să-l trimiteți la Agenția Britanică a Frontierelor (UK Border Agency).  O copie a acestui formular este disponibilă aici:
http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/sitecontent/applicationforms/bulgariaromania/formbr1.pdf

În cazul în care doriți mai multe informații cu privire la condițiile de eligibilitate pentru a lucra în Marea Britanie, vă rugăm să consultați următoarea broșură, publicată de Agenția Britanică a Frontierelor:

Link limba română:
http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/sitecontent/documents/workingintheuk/romanianleaflet.pdf

 
 
WordPress Appliance - Powered by TurnKey Linux